Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

100 DE ANI DE VIAȚĂ – Maramureșeni prezenți la aniversarea luptătorului anticomunist Grigore Pepene

Publicat cu

pe

Luptătorul anticomunist Grigore Pepene a împlinit sâmbătă, 10 mai, 100 de ani. La aniversarea organizată la Cluj-Napoca  i-au fost alături familia, camarazi din închisorile comuniste și urmași ai acestora, dar și români din mai multe zone ale țării: Făgăraș, Brașov, Maramureș, Gherla, Timiș.

Un grup de localnici din satul Mara, Maramureș, însoțit de preotul Gheorghe Man de la Parohia ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, i-au adus bucurie eroului prin prezența și cântecele lor.

În cei 10 ani de temniță, Grigore Pepene a trecut și pe la mina Baia Sprie, unde în 1954, la peste 300 metri sub pământ, a sărbătorit Învierea Domnului alături de camarazii săi. De altfel, în ultimii ani, acesta a participat la comemorarea martirilor, eveniment organizat de Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, la troița amplasată la intrarea în fosta colonie a minei Baia Sprie.

La aniversarea de sâmbătă, preotul Gheorghe Man a amintit de acest moment: ”ne amintim cu toții de 1954, când la adâncimea de peste 300 de metri ați cântat cu toții Hristoa a Înviat, în noaptea de Înviere, și ați spus că a fost un moment unic”.

„Când s-a bătut în țeavă, am cântat în cor «Hristos a Înviat!» De sus până jos răsuna. Împingeau vagonetele și cântau. Am avut și împărtășanie. Nu știu cine și cum a făcut rost de vin ca să facă împărtășania. Ori un artificier, ori un maistru a adus de afară. A fost cea mai grozavă noapte, unică. Să ai parte de slujba de Înviere în fundul pământului, unde îți așteptai moartea zi de zi (…).

Au murit acolo mulţi de dizenterie, deoarece veneau, de la mâncarea slabă din puşcărie, la una grasă şi – lacomi şi flămânzi fiind – se îndopau şi mureau apoi, repede. Norocul meu a fost că mă mulţumeam întotdeauna cu puţin: ba, pe deasupra mai dădeam la cei bolnavi şi din pâinea şi terciul meu. Asta, când alţii plângeau de foame şi numai de mâncare vorbeau”, a spus Grigore Pepene, conform monitorfg.ro.

Grigore Pepene s-a născut în 10 mai, 1925, în Andreiașu de Jos, comuna Reghiu din fostul județ Putna, astăzi Vrancea.

Vlad HERMAN

Foto sus: monitorfg.ro

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo