Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

1000 euro amendă. Au refuzat să dea pacientului datele medicale din dosar

Publicat cu

pe

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat luna trecută un control la o unitate medicală, fiind aplicată o amendă pentru ilegaliutățile depistate. Operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.976,4 lei, echivalentul a 1.000 EURO.

„Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri prin care petentul reclamă refuzul operatorului Velvet Medical SRL de a da curs cererii sale de a primi datele medicale, respectiv documentele din dosarul medical. Ulterior, petentul s-a adresat cu o nouă cerere de acces la datele sale, însă operatorul nu a răspuns nici de această dată.

În cursul desfășurării investigației, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că Velvet Medical SRL nu a prezentat dovezi din care să reiasă că a răspuns la cererea petentului prin care acesta își exercitase dreptul de acces la datele sale medicale.

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a prezentat dovezi de comunicare a unui răspuns corespunzător și complet nici la a doua cerere de acces a petentului adresată operatorului, încălcându-se astfel prevederile art. 12 alin. (1) – (4) din RGPD, prin raportare la art. 15 alin. (3) din RGPD.

În același timp, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul (UE) 2016/679 s-au dispus operatorului Velvet Medical SRL de a transmite un răspuns complet la cererea petentului, prin e-mail, de la adresa oficială a operatorului, prin comunicarea în mod securizat a datelor personale solicitate, prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (3) și (4) din RGPD, de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare, inclusiv sub aspectul instruirii corespunzătoare a personalului desemnat în acest scop, astfel încât operatorul să fie capabil să analizeze, să soluționeze în mod corect și să răspundă în mod corespunzător la cererile prin care persoanele vizate își exercită drepturile, în cadrul termenelor și potrivit condițiilor prevăzute de art. 12-23 din RGPD”, arată Autoritatea amintită.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo