Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

112 – Maramureșean decedat, găsit într-o fântână

Publicat cu

pe

În weekend, medicul unității sanitare din Bicaz a sesizat poliția că într-o fântână din apropierea unui imobil din localitate, a fost găsită decedată o persoană.

Polițiștii au intervenite la fața locului stabilind faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 80 de ani. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

Până în prezent nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. Polițiștii continuă cercetările.

Actualitate

YHP Logo