161 de ani de la nașterea memorandistului Emil Bran

„La începutul anului 1889 este numit preot paroh în satul Lăpușel de lângă Baia Mare. Cel mai important moment al perioadei petrecute aici, ca preot paroh, îl reprezintă prezența sa în rândul membrilor delegației memorandiștilor, care duc la Viena petiția menită să atragă atenția Curții imperiale asupra nevoii obținerii de drepturi pentru națiunea română din Transilvania. În ianuarie 1905, episcopul Vasile Hossu îl transferă la Dragomirești pentru a atenua tensiunile interconfesionale apărute în această comunitate. Una dintre primele acțiuni pe care Emil Bran le întreprinde după venirea în Maramureș este aceea de a construi o nouă biserică la Dragomirești, care va fi ridicată între anii 1905-1909. La 20 august 1911, înființează despărțământul Vișeu-Iza al Astrei, având funcția de președinte.

Pe întreg parcursul desfășurării primul război mondial, Emil Bran a continuat să susțină drepturile națiunii române în fața autorităților austro-ungare „suportând toate pedepsele și blestemele dușmanilor” care-l socoteau „agitator extremist”, „agitator periculos” sau „tribun valah”. Reputația pe care și-a câștigat-o în rândul românilor maramureșeni îi aduce alegerea ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, însă își cedează poziția altui delegat. În urma alegerilor din 1919, Emil Bran este ales ca senator de Maramureș, circumscripția Vișeu de Sus, din partea Partidului Național Liberal.

La Dragomirești, Emil Bran a fost promotorul unei activități economice fără precedent înființând mai multe societăți comerciale între care amintim: „Florica” pentru sprijinirea crescătorilor de animale, „Țibleșul” având ca obiect de activitate exploatarea forestieră, „Asociația drănicerilor” specializată în realizarea de șindrilă, precum și două instituții bancare „Creștinul” și „Românul”. După 21 de ani de activitate la Dragomirești, episcopul Iuliu Hossu îl transferă pe Emil Bran la Șimleul Silvaniei unde a ocupat funcțiile de vicar episcopal și protopop. Din 1931, devine paroh al catedralei greco-catolice din Oradea și vicar episcopal.

Sfârșitul vieții îl surprinde într-un moment istoric, tragic pentru națiunea română din Transilvania, în contextul în care România pierde, în urma celui de-al doilea dictat de la Viena, Maramureșul, Crișana și o parte a Transilvaniei. Moare la data de 6 ianuarie 1941, într-un spital din Cluj-Napoca, după ce cu puțin timp înainte, scria viitorului cardinal Iuliu Hossu „,Un jumătate de secol petrecut în pastorație creștină, în muncă de robot… în slujba Neamului, pentru trezirea conștiinței naționale și eluctarea drepturilor noastre cetățenești – este bilanțul vieții mele.”, spun oficialii Primăriei Dragomirești.

Dragoș HOJDA