Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

20 noiembrie, termenul-limită pentru a beneficia de ajutorul de încălzire din prima lună a sezonului rece

Publicat cu

pe

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) reamintește că 20 noiembrie 2025 este ultima zi în care persoanele și familiile vulnerabile pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței începând cu luna noiembrie 2025, prima lună a sezonului rece, așa cum prevede Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș spune că ajutorul pentru încălzire se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, conform legislației în vigoare.

„Cererile-declarații pe propria răspundere se depun la primăria localității în a cărei rază se află locuința solicitantului, iar formularele pot fi obținute: de la sediul sau site-ul primăriei, de pe site-ul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială sau de pe site-ul ANPIS. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de lege și nu dețin bunuri sau proprietăți care conduc la excluderea de la acordarea dreptului.

Venitul mediu net trebuie să fie până la 1.386 lei/persoană pentru familie, respectiv până la 2.053 lei pentru persoana singură. Plata ajutoarelor se realizează de ANPIS, prin agențiile teritoriale, și anume pentru energia termică, gaze naturale și energie electrică, sprijinul este decontat furnizorilor și scăzut direct din factură, pentru combustibili solizi sau petrolieri, suma aferentă sezonului rece se plătește
integral în luna decembrie (sau proporțional, dacă cererea este depusă ulterior)”, precizează AJPIS Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo