ACTUALITATE

28-29 APRILIE – Programul Teatrului Municipal Baia Mare. Premieră la secția Păpuși

Publicat cu

pe

Vineri, 28 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare se joacă ”Povești din bucătărie”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban, spectacol care îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi, dar, în acelaşi timp, reușind să facă o radiografie a uneia dintre cele mai confuze perioade din istoria recentă a României: anii ’90.

Din distribuție fac parte actorii Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor și Petru Damșa.
Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul pe scenă, durează 90 minute, iar prețul unui bilet este 20 lei – întreg sau 10 lei – cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari.

Sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 19.00, publicul este invitat la comedia ”Floare de cactus” de Pierre Barillet & Jean-Pierre Grédy, regia Daniel Vulcu. Avându-i în distribuție pe Dragoș Călin, Sanda Savolszky, Denisa Blag, Alex Macavei, Dorin Griguța, Wanda Farkaș, Ioan Costin și Larisa Miskolczi, spectacolul este un adevărat roller-coaster teatral, o comedie efervescentă, cu oameni obișnuiți, construită în jurul unor cupluri ce durează cât bulele unei șampanii de calitate.
Spectacolul durează două ore, se joacă la sala studio, iar prețul unui bilet este 20 lei – întreg sau 10 lei – cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

PREMIERĂ LA SECȚIA PĂPUȘI

Sâmbătă, 29 aprilie, de la orele 10.00 și 11.30, la sala Teatrului de Păpuși are loc premiera spectacolului ”Povestea porcului”, după Ion Creangă, regia Radu Dinulescu, scenografia Mihai Vălu.
Spectacolul spune povestea a doi bătrâni care decid să caute un fiu pentru a scăpa de singurătate. În drumul său, moșneagul întâlnește un fiu neobișnuit, un purcel vrăjit, pe care îl adoptă imediat. Mai mult, în poveste își face apariția un împărat care dă sfoară în țară că își va mărita prințesa cu cel care va construi un pod de aur. Porcul năzdrăvan se încumetă la această provocare și reușește. Însă un blestem cade ca trăznetul pe umerii prințesei. Urmează încercări deosebite pentru a rupe vraja.
Din distribuție fac parte actorii Carmen Bulancea, Iulian Bulancea, Camelia Blidar Strat, Alin Albu, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu, iar vocea personajului ”bunicul” este înregistrată de Constantin Cotimanis.
Spectacolul durează o oră, iar prețul unui bilet la premieră este de 10 lei.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version