SPORT

EHF EUROPEAN CUP – CS Minaur a învins la 6 goluri Bregenz. Calificarea în semifinale se decide în Austria

Publicat cu

pe

CS Minaur a luat o opțiune destul de importantă pentru calificarea în semifinalele EHF European Cup, după victoria de pe teren propriu cu Bregenz Handball (Austria), în prima manșă din sferturi.

Băimărenii au avut în față un adversar tare, care s-ar clasa cu siguranță în prima jumătate a ierarhiei Ligii Zimbrilor. Chiar dacă nu traversează cea mai bună perioadă de formă, CS Minaur a reușit să-și asigure până la urmă un avantaj destul de important pentru retur. Oaspeții au condus o singură dată, când au deschis corul prin internaționalul Wagner, pivotul austriac dând mari bătăi de cap apărării gazdelor pe tot parcursul partidei. Băimărenii au fost în avantaj în permanență, dar au reușit să se desprindă abia pe final când Tudor Botea și Stevan Vujovic au marcat goluri importante după acțiuni individuale, cireșa de pe tort fiind pusă de Mollino Da Silva care a stabilit scorul final în penultima secundă de joc.

Probabil unic în handbalul românesc, CS Minaur a avut la acest meci două galerii, Commando Bulldogs și Rechinii, ultima și cea mai nouă dintre ele consemnând revenirea în forță a fostului lider de galerie Simi Marcovici.

Sala a fost plină, publicul cald, și la final toată lumea a plecat acasă mulțumită.

Returul se joacă sâmbăta viitoare, de la ora 19, la Bregenz.

CS Minaur – Bregenz Handball 37-31 (17-14)

CS Minaur: Terekhov (3 intervenții), Buzogany (7 intervenții, a apărat un 7m), Al Khafadji – Nagy 2/4, Botea 8/9, Vujovic 8 (2 din 7m)/9, Cumpănici 2/5, Kotrc 2/3, Kozakevych 8 (4 din 7m)/9, E. Pop, Mollino Da Silva 4/6, Fotache 2/3. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

Bregenz: Handball Hausle (2 intervenții), Krois (5 intervenții) – Mahr 11 (1 din 7m)/14, Burger 0/2, Dobric, Brombeis, Kritzinger 3/3, Munzinger 2/3, Kotar 4 (1 din 7m)/5, Huber, Wagner 5/7, Ramic, Schroder 6/6. Antrenori: Markus Reinenthaler, Marko Tanskevic, Goran Aleksic.

Aruncări de la 7 metri: 4-4, transformate 4-2. Au ratat Mahr, Kotar. Minute de eliminare: 8-4.

Au arbitrat: Filip Fahner și Lukasz Kubis (Polonia). Observator EHF: Kyriakos Kaplanis (Cipru).

foto Facebook CS Minaur

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version