Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

41 de noi medicamente, incluse pe lista celor gratuite sau compensate

Publicat cu

pe

Autoritățile au decis zilele trecute o actualizare a listei de medicamente compensate, respectiv de o extindere a indicațiilor pentru anumite medicamente care sunt înscrise în această listă, modificări care vor intra în vigoare de la 1 Decembrie. În total 41 de medicamente care intră în lista de compensate, iar pentru alte 10 molecule, medicamente care existau în listă se extinde aria terapeutică pentru care ele se decontează. Conducerea CNAS spune că „mai exact, este vorba despre pacienții cu boli neurologice (inclusiv epilepsie la copii), miastenia gravis, boli endocrine și metabolice, boli reumatologice și pneumologice (BPOC și astm bronșic), precum și de cei care au afecțiuni oncologice și boli rare (de ex. acondroplazie).

Totodată, șapte medicamente și-au pierdut exclusivitatea, permițând introducerea variantelor generice și biosimilare. Acestea sunt la fel de eficiente, dar au costuri mai mici cu aproximativ 35%”.

„Sigur că aici discutăm despre toate categoriile de medicamente, atât de medicamente în regim biosimilar, biogeneric, molecule care au aceeași activitate terapeutică și care practic vin în completarea celor inovative aflate pe listă. Discutăm și despre molecule inovative care intră în listă și care au aprobare de cost-volum încă din anul 2022 și așteaptă compensarea. Discutăm și despre molecule inovative, dar cu preț mai mic, ale căror preț a scăzut datorită numărului de utilizatori de care au beneficiat în România în ultima perioadă.

Principalele afecțiuni, principalele patologii pentru care se adresează aceste 41 de medicamente care vor completa lista sunt bolile cardio și cerebro-vasculare, bolile metabolice, oftalmologice, discutăm despre boli inflamatorii și autoimune pentru care nu aveam alternativă terapeutică până în acest moment, discutăm despre boli rare, despre bolile oncologice evident și despre pacienții cu virusul HIV. Se extinde lista, atât pentru biosimilare și biogenerice, cât și pentru molecule inovative, fiind incluse un număr important de molecule inovative care completează lista de afecțiuni, care până acum nu erau decontate”, spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo