Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

45 kg articole pirotehnice de peste 14.000 lei, indisponibilizate

Publicat cu

pe

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase intensifică în această perioadă controalele la operatorii economici, pentru prevenirea oricăror posibile incidente cu articole pirotehnice. Control pe 4 decembrie pe raza municipiului Baia Mare.

„Scopul acțiunii a vizat prevenirea evenimentelor negative cu consecințe asupra climatului de ordine și siguranță publică cauzate de nerespectarea prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

Pe parcursul acțiunii poliţiştii au constatat că au fost expuse spre vânzare, articole pirotehnice din categoria F1, neconforme și inscripționate în limbă străină, fără ca operatorul economic să fie autorizat de Inspectoratul Teritorial De Muncă Maramureș pentru a le deține și comercializa. 45 kg articole pirotehnice, în valoare de 14.700 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1, în vederea documentării faptei şi dispunerii măsurilor legale”, anunță IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo