Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

BLUE AIR ȘI-A SUSPENDAT ZBORURILE – Linie telefonică pentru românii din străinătate cu zboruri anulate

Publicat cu

pe

Compania aeriană Blue Air a anunțat că suspendă zborurile care pleacă din România până la începutul săptămânii viitoare. Astfel, mii de pasageri au aflat că zborurile le-au fost anulate, unii chiar când se aflau în aeroporturi.

„Datorită unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Guvernul va aloca 5 milioane de lei companiei Tarom, pentru a trimite aeronave care să-i aducă acasă pe românii afectaţi de oprirea zborurilor Blue Air.

Ulterior – spune Grindeanu – Guvernul se va îndrepta împotriva companiei Blue Air pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că românii din străinătate ale căror zboruri au fost anulate vor putea suna pentru a se înregistra și a cere asistență consulară la numărul de telefon unic 0040751084537.

Actualitate

YHP Logo