IMPORTANT
ISTORIE – Fotografia versus memoria istoriei – „Priviri” din orașul Baia Mare (XI)
Publicat cu
8 luni in urmape
De
Vlad HermanStrada Crișan, sfârșitul secolului XIX – primele decenii ale secolului XX (Colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș)
Strada Crișan, cunoscută odinioară sub numele de „Strada Maghiară” este cea de a patra stradă adiacentă pieței centrale care face obiectul prezentării noastre. În perioada Evului Mediu aceasta era calea de acces către Poarta Maghiară (Poarta de Sud), una dintre cele două porți mari ale orașului, dar și cea mai vulnerabilă, cea mai expusă pericolelor venite din afară. Această poartă era străjuită de Bastionul Măcelarilor (Turnul Mare Rotund), singurul martor important al vechii centuri de apărare a orașului care dăinuie și azi.
Spre deosebire de celelalte străzi prezentate până acum, care erau importante din punct de vedere administrativ, economic, comercial sau chiar industrial, în perioada noastră de referință (sfârșitul secolului XIX-primele decenii ale secolului XX), strada Crișan era căutată de băimăreni în principal, atunci când aveau nevoie de un avocat, când apelau la serviciile băncilor sau când aveau probleme cu justiția (cu excepția celor care locuiau sau munceau pe această stradă). Pe de altă parte, după cum vom vedea, aici erau și sedii de importante instituții, de cluburi intelectuale sau sportive (Clubul Sportiv Tricolor), cabinete medicale sau birouri notariale.
Puțini băimăreni știu că edificiul de la nr. 13, de curând restaurat, este cea mai veche grădiniță din orașul nostru (azi, Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă”). Clădirea, construită prin anii 1889, a fost donată „urbei prin testament” de către proprietarul acesteia, iar ulterior (1893) a aparținut Liceului de fete și, probabil deja găzduia grădinița, destinație pe care o păstrează fără întrerupere și astăzi. În timp au survenit schimbări în structura fațadei cum ar fi de exemplu deschiderea unei porți de acces în gangul porții, în anul 1936. În același domeniu educativ, Gimnaziul catolic/Gimnaziul Superior de Stat, poziționat chiar la începutul străzii, are un interesant parcurs istoric ca instituție, iar ca edificiu este unul dintre cele mai vechi din nucleul medieval (construit de iezuiți între 1748-1750). Pe peretele vestic, dinspre strada Crișan, se află o emblemă heraldică ce redă în basorelief portretul episcopului de Nitra (Mattyasovszky László, 1696-1705).
Un alt edificiu important este sediul Casinei Intelectuale, un fel de „club” al intelectualilor băimăreni, foarte bine organizat (numărul membrilor, spre exemplu în anii 1930, varia între 100-150). Această clădire a fost ridicată în anul 1834, iar în perioada interbelică a găzduit o bună bucată de vreme Muzeul Orășenesc Baia Mare. Mai amintim impunătorul edificiu al Judecătoriei de Ocol (nr. 3), construit în anul 1896, ulterior al Tribunalului, azi Secția I Civilă.
Avocații și băncile, mai ales în primele decenii ale secolului XX, erau mulți și multe. Trebuie să recunoaștem că avocații erau foarte importanți și chiar aveau de lucru; astfel, o bună parte dintre ei ocupau și importante funcții în conducerea orașului sau erau oameni politici (av. dr. Bohățiel Coriolan-senator, av. dr. Teofil Dragoș, prefect, om politic) sau erau fondatori, președinți de bănci, care nu erau puține în Baia Mare. Iată câteva dintre băncile care își aveau sediul pe strada Crișan: Banca Economică S.A. Baia Mare, Banca Poporală „Plugarul” (av. dr. Manu Gheorghe-președinte, director și juristconsult), Banca Poporală „Gutinul”, Banca de Credit din Baia Mare.
Cu siguranță ați observat faptul că prezentarea de astăzi are ca fundament spicuiri din parcursul unor clădiri cu poveste care, iată, constituie o importantă sursă de cunoaștere a istoriei locale. Fotografiile și cărțile poștale din această prezentare sunt singurele din colecția noastră care au ca tematică strada Crișan de acum 100 de ani, privită aproximativ din același unghi. Din toate se vede că strada a fost mai puțin circulată comparativ cu celelalte; totuși, în imaginea 2 oamenii stau la fotografiat într-o frumoasă zi de iarnă ceea ce nouă ne place foarte mult.
Text: Lucia Pop, muzeograf, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Foto 1. Strada Crișan, fotografie, anii 1880. Colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Foto 2. Strada Crișan, fotografie, anii 1900. Colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Foto 3. Strada Crișan, carte poștală ilustrată, primele decenii ale secolului XX. Colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Imagine: Zamfir Șomcutean, conservator, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
DECIZIE – CCR amână pentru 2 decembrie dezbaterile pe solicitarea de anulare a primului tur de scrutin
CAZ MENINGITĂ – Operațiune de dezinfecție în unitățile de învățământ din Baia Mare
Noii voluntari ai Asociației pentru SMURD Maramureș au deprins tehnici esențiale de Basic Life Support
De ce vor să-l elimine pe Călin Georgescu. România, teren de luptă între Macron și Donald Trump
FURT ÎN BAIA MARE – Bărbați încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale