Ordonanța de Urgență 84/2024 aduce o serie de noutăți legate de situațiile în care polițistul rutier poate dispune ridicarea unei mașini de pe stradă. Astfel, potrivit actului normativ amintit, poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar atunci când această măsură este necesară pentru a permite executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local, intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre, respectiv când vorbim de instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.
Prin relocare se înțelege mutarea vehiculelor staționate regulamentar pe drumul public pentru a permite realizarea activităților prevăzute mai sus: „Poliția rutieră poate dispune relocarea vehiculelor din oficiu ori la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care realizează intervenția ori care instituie măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c). Atunci când cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) privesc activități planificate, relocarea se poate dispune numai dacă, în prealabil, au fost realizate măsuri de informare publică cu privire la necesitatea eliberării spațiului cu destinația de parcare, adecvate situației de fapt.
Relocarea vehiculelor se realizează, după caz, de către administrația publică locală sau de către administratorul drumului public. Relocarea vehiculelor se face în imediata apropiere a locului staționării acestora ori în cel mai apropiat spațiu cu destinația de parcare, după caz. Administrația publică locală sau, după caz, administratorul drumului public adoptă măsuri de informare a proprietarului sau deținătorului vehiculului cu privire la locul unde acesta a fost relocat. Relocarea vehiculelor potrivit prezentului articol poate fi dispusă și de către poliția locală. Contravaloarea cheltuielilor pentru relocarea vehiculului se suportă de către administrația publică locală ori, după caz, de către administratorul drumului public sau de către executantul lucrării ori prestatorul serviciului, după caz”.
Dragoș HOJDA