Un bărbat din Petrova, aflat pe bicicletă, și-a văzut moartea cu ochii în weekend. Poliţiştii rutieri din Vişeu de Sus au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 185. În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, un tânăr în vârstă de 19 ani din Bistra, aflat la volanul unui autoturism, condus dinspre Petrova, înspre Bistra, a surprins şi accidentat un biciclist de 61 de ani din Petrova.
„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Ambii participanţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.