SPORT

A FOST CEL MAI BOGAT DIN ROMÂNIA – Rușii i-au făcut ofertă de 1.9 miliarde de dolari unui patron din fotbalul românesc pentru afacerea care a avut profit de 3.000.000 de euro lună

Publicat cu

pe

Ioan Niculae, fostul patron de la Astra Giurgiu, a dezvăluit cât de mult regretă că a dat cu piciorul uneia dintre cele mai mari tranzacții de după Revoluție, după ce o companie din Rusia i-a oferit 1.9 miliarde de dolari pentru a-i cumpăra combinatele pe care magnatul le deținea în România și care îi bagau în buzunar 3.000.000 de dolari lunar.

Cel mai bogat român ani de-a rândul, Ioan Niculae a fost timp de două decenii finanțatorul Astrei Giurgiu, echipă cu care a câștigat toate trofeele interne și a ajuns până în primăvara europeană.

„A fost o prostie mare din partea mea. Oferta a fost de 1,9 miliarde de dolari, atât am primit, eu am zis 2,3, dar nu pentru că eram eu mai calic. Nu voiam să le vând pentru că băgasem foarte mulți bani în ele.

Erau anii în care un combinat chimic producea 2-3 milioane de euro profit pe lună. Am fost tăntălău, mare de tot. Eu vorbesc de 2007 când am primit această ofertă. A fost apoi anul de criză 2008, vă aduceți aminte cu bubuiala la nivel global cu blocarea tuturor pieselor cu închiderea combinatelor din lume.

A fost o firmă cu rădăcini rusești, dar nu era Gazprom. A fost o greșeală din partea mea, o fost o greșeală de gândire pentru că băgasem foarte mulți bani. Nu puteau să mă oprească să vând”, a declarat Ioan Niculae, în cadrul podcast-ului realizat de jurnalistul Liviu Alexa.

„În 2010, Ioan Niculae deținea o avere de 1,1 miliarde de dolari, fiind la acea vreme al treilea cel mai bogat român, după Ion Țiriac și Dinu Patriciu. Trei ani mai târziu, averea sa ajunsese la 1,2 miliarde de dolari, care îl plasa ca al 1.372-lea cel mai bogat om al planetei.

Ulterior, după ce a avut și probleme cu legea și a fost închis, averea sa a scăzut considerabil. În Top 300 Capital de acum trei ani, Ioan Niculae mai avea 300-400 de milioane de euro și nu este exclus ca finanțele sale să fi scăzut și mai mult până în ziua de azi”, scrie prosport.ro.

foto Digi Sport

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version