Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Accident cu cinci persoane decedate pe un drum național

Publicat cu

pe

O nouă tragedie pe drumurile din România. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că traficul a fost reluat pe DN 1F Zimbor – Nădășelu, în urma accidentului produs în afara localității Sânpaul, județul Cluj.

„Coliziunea dintre un autoturism, o autoutilitară și un ansamblu auto s-a soldat cu cinci persoane decedate, care se aflau în autoturism. Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, recomandăm adaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, creșterea distanței de siguranță între autovehicule, asigurarea corespunzătoare înainte de schimbarea direcției, evitarea manevrelor riscante și adoptarea unei conduite preventive/anticipative pe tot parcursul deplasării!”, anunță polițiștii.

„Astăzi, 30 martie, în jurul orei 08:00, pe DN1F-E81, la ieșirea din localitatea Sânpaul spre Mihăiești, a avut loc un grav accident rutier.

Din primele cercetări, un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției într-un viraj la stânga, pătrunzând pe sensul opus de circulație, unde ar fi acroșat un autocamion, ulterior intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule.
În urma impactului devastator, toate cele 5 persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani, și-au pierdut viața.
Conducătorii autocamioanelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Putem parcurge același drum în fiecare zi, dar este esențial să fim cu adevărat prezenți la volan. Noi suntem prezenți zilnic în trafic, însă nu putem fi în fiecare loc, în fiecare clipă. De aceea, responsabilitatea fiecărui conducător auto rămâne esențială”, anunță IPJ Cluj.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo