Astăzi dimineață, la ora 07.46, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Matei Basarab intersecție cu strada Petru Rareș.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani din municipiu, aflat la volanul unui autoturism, condus dinspre strada Matei Basarab, înspre bulevardul Traian, ajuns la intersecția cu strada Petru Rareș, a surprins și accidentat doi pietoni minori.
„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi minori în vârstă de 10 și 11 ani din Baia Mare, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.