Ieri, 10 iulie, polițiștii Secției 6 Sarasău au intervenit la un eveniment rutier, soldat cu victime, produs în Remeți.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o femeie de 36 de ani din județul Bihor, aflată la volanul unui autoturism, condus din direcția Negrești Oaș, înspre Sighetu Marmației, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, oprită cu spatele către partea carosabilă, în afara acesteia, la volan aflându-se un bărbat de 53 de ani din Remeți.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto de 36 de ani, și a două pasagere în vârstă de 12 și 55 de ani din județul Bihor. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri. În cauză polițiștii continuă cercetările.