Aseară, la ora 22:09, Poliția Vișeu de Sus a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe D.N. 18 s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat conducătorul auto implicat în accident, un tânăr de 22 de ani.
„Verificările efectuate au relevat faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Rândunelelor, acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum în curbă, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, cu un panou de control electric și un stâlp de electricitate, ulterior răsturnându-se pe plafon, în șanț”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.
Conducătorul auto a refuzat transportul la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.