Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Accident mortal între Drăgușeni și Livada. Ce s-a întâmplat

Publicat cu

pe

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați azi, 4 iunie, prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 1C între localitățile Drăgușeni și Livada.

„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că conducătorul unui tractor, de 48 de ani, din localitatea Livada, în timp ce ar fi efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers, prin viraj la stânga, nu s-ar fi asigurat corespunzător, și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, care s-ar fi aflat în depășirea regulamentară a acestuia, condusă de către un bărbat de 55 de ani, din localitatea Călinești-Oaș.

În urma accidentului rutier, din nefericire a rezultat decesul, unui bărbat de 49 de ani, din localitatea Livada, pasager în tractor.

De asemenea, a rezultat vătămarea corporală și a conducătorului tractorului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constat faptul că tractorul  nu figurează ca fiind înmatriculat”, anunță IPJ Satu Mare.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo