Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Accident rutier cu victime pe o stradă din Târgu Lăpuș

Publicat cu

pe

Accident cu victime azi in Târgu Lăpuș. La primele ore ale dimineții, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112,  cu privire la faptul că pe strada Țibleșului s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Cercetarile de la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 48 de ani care conducea un autoturism pe direcția Târgu Lăpuș- Dămăcușeni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

 

„În urma impactului a rezultat rănirea pasagerilor din ambele autoturisme, respectiv a unui bărbat în vârstă de 39 de ani și a unei minore în vârstă de 13 ani. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier” concluzionează polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo