Accident rutier pe Drumul Național 19F, la intersecția cu drumul care duce spre Potău, respectiv Drumul Județean 195 (jud. Satu Mare). Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 21.00, atunci când șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unei alte mașini, rezultând o coliziune, relatează presasm.ro.
Unul dintre autoturisme, înmatriculat în județul Maramureș, s-a oprit parțial în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului ar fi rezultat și rănirea unui minor, în vârstăd e circa șase ani, care a fost preluat de către un echipaj de prim-ajutor și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.
foto presasm.ro