ACTUALITATE

Accidente rutiere în Bozânta și pe DN1C la Satulung

Publicat cu

pe

Azi, 4 octombrie, a fost o zi a accidentelor rutiere. Până la această oră au fost anunțate două evenimente rutiere. În primul caz am avut o mașină intrată într-un transformator pe strada Principală din Bozânta Mică. Din fericire nu au existat victime. Al doilea eveniment rutier cercetat de polițiștii rutieri s-a petrecut pe DN1C, la Satulung.

Primele informații arată că au fost implicate două autoturisme, respectiv avem o victimă neîncarcerată. Tot azi, 4 octombrie, s-a anunțat un incendiu deșeuri menajere într-un imobil dezafectat din Sighetu Marmației, de pe strada Bogdan Vodă.

ACTUALIZARE „Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 19 ani aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre localitatea Arieșu de Câmp înspre localitatea Lăpușel, ajuns în dreptul unui imobil, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă prin partea dreaptă.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”a anunțat IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version