Echipamentul de sterilizare cu plasma achiziționat la finalul anului 2022, în valoare de 377825 de lei, achiziție finanțată de către Consiliul Județean Maramureș, folosește metoda de sterilizare combinată fizico – chimică, prin activarea peroxidului de hidrogen ca agent de sterilizare. Instrumentar endoscopic, cabluri fibre optice, echipamente osteosinteza, sensibile la căldură și umiditate, pot fi acum sterilizate și pot fi utilizate imediat ce s -a încheiat ciclul de sterilizare.
„Avantajele acestei sterilizări sunt multiple: flexibilitate ridicată de sterilizare, lipsa reziduurilor toxice pe instrumentarul sterilizat, timp redus de sterilizare,compatibilitate cu o mare varietate de materiale.
Pentru a acoperi necesarul de echipamente și materiale sterile la nivelul întregului spital, zilnic, în secția Sterilizare Centrală, se procesează un număr de 750 de pachete sterile cu instrumentar și alte echipamente medicale reutilizabile pentru a oferi același nivel de siguranță fiecărui pacient internat.
Infecțiile asociate asistenței medicale fac parte din problemele de sănătate publică prin consecințele pe care le generează atât la nivelul costurilor financiare suplimentare cât și la nivelul suferinței umane provocate de acestea și de aceea este important să luăm cele mai bune măsuri pentru combaterea lor”, transmite managerul Spitalului Județean Baia Mare, Oros George Alexandru.