Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Acțiune cu reprezentanții Registrului Auto Român la Ocna Șugatag

Publicat cu

pe

Mașinile cu defecțiuni tehnice, în vizorul Registrului Auto Român Maramureș. Ieri, 3 noiembrie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii din Cavnic și cei din Ocna Șugatag au organizat și desfășurat o acțiune pe drumurile publice din localitatea Ocna Șugatag, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș.

„Autovehiculele oprite în trafic au fost verificate de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării acelora care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 6.000 de lei. Mai multe autovehicule au fost scoase din circulație după ce s-a constatat că circulă cu defecțiuni la sistemul de iluminare și anvelope neconforme, fiind astfel reținute 5 certificate de înmatriculare, până la remedierea neregulilor constatate”, subliniază IPJ Maramureș.

Șofderilor li se reamintește faptul că se aplică măsura reținerii certificatului de înmatriculare când dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare, sunt defecte sau lipsă, farurile nu sunt reglate sau sunt montate alte dispozitive decât cele omologate, când se constată că anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a autovehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă, precum și în alte situații prevăzute de lege.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo