Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Acțiune de control a poliției în Baia Sprie

Publicat cu

pe

Respectarea regulilor de circulație contribuie la siguranța tuturor participanților la trafic și poate preveni producerea unor evenimente neplăcute. Timp de două ore, ieri, 18 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie, împreună cu specialiștii Serviciului Criminalistic-Grupa Canină și jandarmi, au desfășurat o acțiune pe raza orașului, scopul acțiunilor desfășurate de polițiști fiind acela de creștere a gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii accidentelor de circulație.

„Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 35 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicare 13 sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește suma de 6.200 de lei. În cazul a trei autoturisme, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate și a două seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare, iar în cazul unui conducător auto care prezenta un pericol pentru siguranța drumului public a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere.

Totodată, pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit pe D.N. 18, pe raza orașului, o autoutilitară care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că volumul de material lemnos transportat era mai mare decât cantitatea înscrisă în avizul de însoțire, fiind confiscată cantitatea de 1,45 mc3 material lemnos”, precizează polițiștii maramureșeni.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo