ACTUALITATE

ACUM 50 DE ANI – Modelul românesc Aro M461 era testat în Elveția de o publicație germană, alături de alți șase concurenți

Publicat cu

pe

Aro M461 e un model admirat de unii şi ignorat de alţii. Unii consideră că a fost un model excepţional de bun, deşi ingineria sa venea din răsărit, iar alţii consideră că adevărata istorie Aro a început abia odată cu lansarea lui Aro 240, model cu inginerie proprie. E cert, însă, că şi M461 e parte din istorie, fiind un model perfecţionat după IMS-57 şi IMS-59. Dar ce-ar putea avea în comun Aro M461 şi o cabană de lângă Zurich, o traversare de elveţian sau o urcare din Alpi? Ei bine, acum 50 de ani, în 1972, modelul românesc M461 era testat în Elveţia într-un mega test drive al unei publicaţii germane de vest, timp de 6 zile, prin offroad dur, alături de alţi 6 concurenţi redutabili ai vremii. Iar impresia jurnaliştilor despre Aro poate suna şi azi drept surprinzătoare.

Numele publicaţiei germane e Hobby Test, iar imaginea de la marele test era plasată chiar pe coperta numărului 15 al revistei, din 1972. Testul a fost atât de mare, încât a fost publicat în două părţi, având continuare şi în numărul 16. Iar lista celor 7 modele care au participat la test a fost una care-i face onoare lui Aro: Land Rover 88 (Defenderul cu ampatament scut şi 3 uşi), Citroen Mehari, Nissan Patrol, VW 181, Swiss Buggy, Aro M461 şi chiar luxosul Range Rover!

citește tot articolul pe piataauto.md

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version