Odată cu instaurarea regimului comunist în România, după cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc eliminarea pluralismului politic. Au fost desfiinţate, treptat, partidele adversare comuniştilor şi, în primul rând, partidele tradiţionale – Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional-Liberal – , pentru ca în final Partidul Comunist să devină unica forţă politică. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I (1927-1930, sub Regenţă; 1940-1947) a fost forţat să abdice şi a avut loc abolirea monarhiei.
La 29 decembrie 1947, regele Mihai a primit un telefon de la mareşalul Curţii, care-l informa că Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, doreşte ca regele să revină cât mai repede la Bucureşti, pentru a discuta despre o ”problemă de familie”, se arată în volumul ”Majestatea Sa Regele Mihai al României – O domnie întreruptă” – convorbiri cu Philippe Viguie Desplaces (Editura Libra, Bucureşti, 1995). Întâlnirea urma să aibă loc în palatul de pe Şoseaua Kiseleff (actualul Palat Elisabeta).
A doua zi, la 30 decembrie 1947, Petru Groza a venit la palat, însoţit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Regele Mihai I a fost silit, prin şantaj şi ameninţare (uciderea a cca. 1.000 de tineri, mulţi dintre ei studenţi arestaţi în cursul manifestărilor promonarhiste), de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretar general al CC al PCR, şi dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri (care aveau asupra lor câte un pistol), să abdice, se arată în volumul ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). După ce, în prealabil, palatul fusese înconjurat de unităţi ale Diviziei ”Tudor Vladimirescu”, formată în URSS, cei doi demnitari au dat regelui spre semnare actul de abdicare (fără a i se permite să facă vreo modificare), mai arată sursa menţionată. În aceeaşi zi, Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363, prin care România era proclamată republică populară.
Foto: Muzeul Judeţean Teleorman
