Acum avem accident rutier pe strada Europa din Baia Mare. Din primele informații furnizate de către ISU Maramureș, ar fi vorba despre un autoturism care ar fi intrat în șanț pe strada amintită, în zona reprezentanței Skoda. O persoană este încarcerată.
La fața locului sunt echipajele de poliție ale Biroului Rutier Baia Mare, dar și echipaje de prim ajutor.
„Astăzi, 18 aprilie, la ora 11:23, polițiștii din municipiul Baia Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe strada Europa a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. La fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani, care conducea un autovehicul, ar fi pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă prin dreapta, oprindu-se în rigolă.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA