STIREA ZILEI

ADĂPOST – Cal salvat de polițiști de pe Pirită

Published

on

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis primul ordin de plasare în adăpost în cazul unei cabaline. S-a întâmplat ieri, 15 noiembrie, cănd oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Pirită din Baia Mare, un cal este ținut în condiții precare, neîngrijit, fără a fi hrănit și având multiple leziuni.

„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu efective din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, constatând faptul că cele sesizate se confirmă.

În comunitate a fost identificat deținătorul cabalinei, un tânăr de 25 de ani. În urma examinării efectuată de către ofițerul specialist medic veterinar, asupra exemplarulului cabalin, acesta fiind nemicrocipat, s-a constatat faptul că prezenta mai multe leziuni datorate unei exploatări necorespunzătoare, aflându-se într-o stare de sănătate mediocră.

În urma celor constatate, polițiștii specializați au emis ordin de plasare în adăpost, fiind încredințat unei asociații din Baia Sprie”, anunță polițiștii.  Polițiștii efectuează verificări în continuare pentru stabilirea tuturor aspectelor în cauză.

Dragoș HOJDA

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version