Connect with us

ACTUALITATE

AEROPORTUL MARAMUREȘ – Exercițiu spectaculos de simulare a unui accident aviatic

Publicat cu

pe

La Aeroportul Internațional Maramureș s-a desfășurat ieri un exercițiu de simulare a unui accident aviatic la care au participat grupurile de suport din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș. După producerea situației de urgență a fost activat Planul roșu de intervenție, iar la fața locului s-au deplasat forțe și mijloace de intervenție care au acționat în sistem integrat. Președintele C.J.S.U. Maramureș, prefectul Rudolf Stauder, a declarat că s-a procedat la verificarea concepției de intervenție combinată, în sistem integrat, având în vedere faptul că în ultimii doi ani acest gen de exerciții aplicate nu s-au putut desfășura din cauza pandemiei.
La acțiune a fost prezent un avion Spartan din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene Române. Echipele de intervenție au procedat la triajul, evaluarea și acordarea primului ajutor de medical de urgență pentru 47 de persoane.

„Prefectul de Maramureș a precizat că s-a urmărit nivelul de cunoaștere și punere în aplicare a concepției specifice de acțiune la intervenție în cazul producerii unui accident aviatic, modul de acțiune al personalului implicat în gestionarea și managementul intervenției, nivelul de pregătire al personalului, verificarea capacității operaționale, verificarea fluxului informațional și decizional, modul de cooperare interinstituțională, managementul informațiilor, dar și actualizarea și adaptarea concepției de intervenție în funcție de situațiile apărute pe perioada intervenției la accidentul aviatic”, informează reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș.

Exercițiul de simulare a accidentului aviatic de la Aeroportul Internațional Maramureș s-a derulat fără producerea altor evenimente negative care să influențeze activitățile echipelor de intervenție. La final s-a procedat la evaluarea activității forțelor participante, a mai adăugat prefectul Rudolf Stauder, președintele C.J.S.U. Maramureș.
La exercițiul de simulare au participat peste 150 de persoane din cadrul instituțiilor/structurilor participante, dar și aproximativ 30 de mijloace tehnice specifice de intervenție din dotare, alte mijloace necesare (foi de cort și pături, mijloace de comunicare portabile și mobile, mijloace de tehnologie a informației și a comunicațiilor).

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate