Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

AFRICA DE SUD – Deocamdată, CSM Știința nu poate reveni în țară

Publicat cu

pe

Toate zborurile către Europa din Africa de Sud au fost anulate după apariția unei variante de coronavirus cu mutații, numită Omicron, în Africa. În aceste condiții, campioana României la rugby, nu se poate întoarce în țară, deocamdată, după turneul amical de la Bloemfontein.

„Qatar Airlines a anulat toate zborurile din Africa de Sud spre Europa. Agenția care a luat biletele caută acum variante de zbor cu alte companii. Sigur azi nu plecăm, așa cum era preconizat. În zona unde suntem noi, nu sunt cazuri de COVID cu noua variantă, deocamdată. În ceea ce privește lotul nostru, am făcut cu toții joi test rapid și toți am fost negativi, iar vineri am făcut test PCR și toți suntem negativi. Sper să se găsească o soluție să ne întoarcem acasă. Dar cei de acasă trebuie să știe că noi toți din delegație suntem bine, a declarat, pentru RFI România, antrenorul principal Eugen Apjok.

Și clubul CSM Știința a emis un comunicat în acest sens:
„Autoritățile centrale române implicate în procesul de repatriere a campioanei României
Fiind prezenți de două săptămâni în Africa de Sud la un puternic turneu de rugby „Toyota Challenge Cup” găzduit la Bloemfontein, componenții campioanei en-titre a României, ar fi trebuit în cursul acestei dimineți să se întoarcă în țară pe ruta Johanesburg – Doha – Otopeni. Datorită situației pandemice grave apărută pe continentul african, cursa aeriană care ar fi trebuit să îi repatrieze pe aceștia în țară a fost anulată. Deși testați PCR întreaga delegație băimăreană s-a văzut nevoită să se cazeze pentru încă cel puțin 24 de ore la Hotelul din Bloemfontein. Pentru deblocarea acestei situații critice, oficialii campioanei, C.S.M.Știința Baia Mare au făcut demersurile necesare de repatriere a delegației sportive române pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, Primul Ministru al României respectiv Autoritățile Județene. În soluționarea acestei probleme se implică și consulul României de la Pretoria, Claudius Cobzaru. Până când autoritățile centrale vor găsi soluții de repatriere a rugbyștilor băimăreni moralul și starea de sănătate a băieților noștri este una bună”.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate