ACTUALITATE

AJOFM MARAMUREȘ – Aproape 4.000 de șomeri sunt înregistrați în evidențele agenției

Publicat cu

pe

La sfârșitul lunii februarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș erau înregistrați 3.841 șomeri (din care 1.969 sunt femei), rata șomajului fiind de 1, 93 %, în creştere cu 0,06 puncte procentuale (pp) față de luna ianuarie a anului 2023.
Din totalul celor 3.841 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Maramureș, 1.194 beneficiază de indemnizaţie de şomaj, iar 2.756 persoane sunt înregistrate ca și șomeri neindemnizați.
Dintre șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, 976 șomeri provin din muncă și 109 sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ și beneficiază de indemnizație de șomaj.
„În funcție de mediul de rezidenţă, 1.852 șomeri provin din mediul urban și 1.989 șomeri sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al repartizării pe nivel de calificare, șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (29 %), urmați de către șomerii cu studii primare și fără studii (24%) și șomerii cu studii liceale cu o pondere de 22 % în totalul șomerilor înregistrați. Șomerii cu studii profesionale reprezintă 15 %, șomerii cu studii postliceale 3 %, iar cei cu studii superioare 7 % în totalul șomerilor înregistrați”, transmit reprezentanții AJOFM Maramureș.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin activitatea de profilare din cadrul activității de mediere, informare și consiliere profesională oferită șomerilor, are următoarea distribuție: 1.466 persoane sunt mediu ocupabile, 1.174 persoane sunt greu ocupabile, 1019 foarte greu ocupabile și 182 sunt persoane ușor ocupabile.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version