ACTUALITATE

Ajutoare de urgență în Maramureș. Decizia Ministerului Muncii

Publicat cu

pe

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.789.520 lei pentru sprijinirea a 430 familii și persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială. În Maramureș avem un beneficiar din Șomcuta Mare care a primit 2500 de lei, potrivit datelor furnizate, pentru 24news.ro, de către AJPIS Maramureș.
Vorbim de 208.500 lei pentru 33 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Gorj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, 501.620 lei pentru 126 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an din județele Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Constanța, Maramureș, Neamț și Prahova, respectiv 1.079.400 lei pentru 271 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.
”Continuăm să monitorizăm, cu ajutorul autorităților locale, situația persoanelor care din diferite motive ajung în situații extreme și să le sprijinim pentru a depăși aceste etape de viață. În anul 2024 am acordat ajutoare de urgență în sumă totală de 164.147.036 lei, din care suma de 156.300.000 lei a fost alocată pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de fenomene meteorologice deosebite produse în luna septembrie 2024.”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version