ACTUALITATE

AJUTOR – Granturile IMM de 500.000-3 milioane EUR pentru firme non-IT și IT

Publicat cu

pe

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a venit cu un set de modificări la granturile IMM de câte 500.000-3 milioane de euro pe proiect, pentru parteneriatele între firme non-IT și companii IT, urmând să deschidă sesiunea de înscrieri la finanțarea PNRR în februarie 2024.

MIPE urmează să publice Ghidul final în ianuarie 2024, conform calendarului său orientativ, prorogat de mai multe ori. Sesiunea de depunere a proiectelor în sistemul electronic PNRR ar urma să fie deschisă în perioada 01.02.2024 – 29.03.2024. Evaluarea proiectelor este programată pentru 01.04.2024 – 31.05.2024, iar etapa de semnare a contractelor de finanțare cu beneficiarii selectați, pentru 01.06.2024 – 30.06.2024.

Apelul de proiecte are un buget total estimat de 150 milioane de euro (echivalent în lei), după cum urmează:

130 de milioane EUR – Dezvoltare tehnologii avansate.
20 de milioane EUR – Securitate cibernetică.

Din acești bani, se vor finanța proiecte depuse de partneriate formate din două IMM-uri (micro, mici sau mijlocii): liderul parteneriatului este firmă non-IT, iar partnerul este firmă IT. Finanțarea va fi sub formă de ajutor de stat regional, ajutor de stat pentru cercetare și dezvoltare și ajutor de minimis.

Valoarea finanțării nerambursabile cumulate ce poate fi acordată pentru un proiect comun se va determina în funcție de categoria în care se încadrează liderul de parteneriat (indiferent de categoria IMM în care se încadrează partenerul), după cum urmează:

Microîntreprinderi – 500.000 – 600.000 euro;
Întreprinderi mici – 500.000 – 1.500.000 euro;
Întreprinderi mijlocii – 500.000 – 3.000.000 euro

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version