Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

ALEGERI UNGARIA – OSCE recomandă trimiterea unei misiuni excepţionale de observare a alegerilor din Ungaria

Publicat cu

pe

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a recomandat, vineri trimiterea, în premieră, a unei misiuni excepţionale de observare pentru alegerile parlamentare din Ungaria, din 3 aprilie, ca urmare a îngrijorărilor legate de integritatea acestui scrutin, informează News.ro.

Sute de observatori urmează să fie prezenţi în Ungaria în ziua alegerilor şi nu o misiune limitată de zece persoane, aşa cum este cazul de obicei în ţările Uniunii Europene, potrivit unui raport al OSCE publicat vineri.

Potrivit raportului Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (ODIHR), cu sediul la Varşovia, optsprezece observatori ar trebui să monitorizeze perioada preelectorală în Ungaria, iar „200 de observatori vor monitoriza punctul procedurile, în ziua votării”.

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban se va confrunta cu o alianţă de şase partide de opoziţie care s-au reunit pentru a încerca să-l răstoarne. Odată cu sondajele care arată că partidul Fidesz şi alianţa de opoziţie sunt „umăr la umăr” în intenţiile de vot, au apărut  îngrijorări cu privire la posibile nereguli şi încercări de cumpărare de voturi.

De asemenea, modificările legislative introduse în 2021 facilitează şi posibilitatea înregistrării de adrese fictive, ceea ce, potrivit experţilor, creşte riscul de fraudă.

În ianuarie, douăzeci de ONG-uri maghiare au cerut Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului să trimită o misiune pe scară largă în Ungaria, cuprinzând sute de observatori pentru a monitoriza alegerile. „O implicare puternică a ODIHR într-o observare sistematică şi cuprinzătoare a procesului de vot în ziua alegerilor va creşte încrederea publicului în procesul electoral, va preveni neregulile în ultimele zile ale campaniei (şi chiar în ziua alegerilor) şi, prin urmare, va păstra onestitatea procesul democratic”, potrivit Oficiului.

Un grup de 62 de membri ai Parlamentului European aparţinând diferitelor partide a cerut în ianuarie OSCE să trimită o misiune consolidată de observatori în Ungaria.

La ultimele alegeri din 2018, OSCE a trimis o misiune restrânsă care a concluzionat că buletinul de vot a fost „caracterizat printr-o întrepătrundere masivă între resursele statului şi ale partidului de guvernământ, care a subminat capacitatea adversarilor de a concura pe picior de egalitate”. .

„Alegătorii au avut (la dispoziţie) o gamă largă de opţiuni politice, dar retorica intimidantă şi xenofobă, prejudecăţile media şi finanţarea opace a campaniei au restrâns spaţiul pentru dezbateri politice autentice, împiedicând alegătorii să facă alegeri fiind pe deplin informaţi”, a spus organizaţia.

Multe recomandări din 2018 nu au dus la schimbări, se menţionează în raportul de vineri.

Actualitate

YHP Logo