Aseară, în jurul orei 21.30, polițiștii maramureșeni au intrat în alertă în urma unui apel primit la numărul de urgență 112.
„Traficul prin punctul de trecere PTF Sighetu Marmatiei este blocat momentan, urmare a unui apel 112, prin care un bărbat a anunțat autoritățile că, în această seară, podul istoric ce face legătura între localitățile Sighetu Marmației și Solotvino din Ucraina va fi aruncar în aer.
În acest moment perimetrul este asigurat de polițiști și celelalte forțele de ordine, jandarmi și polițiști de frontieră, în timp ce echipa de pirotehniști din cadrul Direcției Județene de Informații Maramureș efectuează verificările specifice.”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.
Din fericire, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă și traficul a fost reluat la ora 22.34.