Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Alertă: Ursul a fost văzut la Băiuț în zona stadionului

Publicat cu

pe

Anunț de ultimă oră al Primăriei Băiuț. Azi, 14 mai, a fost semnalată prezența unui urs în zona stadion Tocila și împrejurimi. Nu este pentru prima dată când în zone intens circulate din fosta localitate minieră a fost semnalată prezența ursului. Din fericire nu au fost incidente până acum.
„Rugăm toate persoanele să își ia măsurile de precauție și să evite pe cât posibil deplasarea în zona respectivă până când vor fi luate măsuri de către instituțiile abilitate”, anunță Primăria Băiuț. Krisztiana Loredana, primarul din Băiuț, ne-a declarat că urmează a avea loc discuții cu toți factorii implicați pentru a vedea motivele pentru care ursul a ajuns aproape de casele oamenilor. Animalelor li se oferă hrană în natură, nefiind motive pentru care acestea să coboare printre oameni.
Zona Băiuț este una extrem de apreciată de turiști, în special vara. Valea Strâmbului este în fiecare vară una a turisștilor de toate vârstelor, care vin cu rulotele, care vin pentru o zi sau pentru mai multe zile, pentru a se simți bine în natură. Administrația locală a promis că va face șederea turiștilor cât mai plăcută, acele foișoare urmând a fi îngrijite și mai bine și a se amenaja acele locuri speciale pentru a face focul.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo