POLITICA

Ambasadorul român în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu

Publicat cu

pe

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis luni că nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru candidatul Călin Georgescu, în contextul în care Realitatea Tv și Călin Georgescu au anunțat că Robert F. Kennedy jr. va sosi în România pe data de 5 decembrie. Echipa Președintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administrații ar călători în România în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. „Informația este falsă”, arată comunicatul ambasadorului român.

Andrei Muraru transmite într-un comunicat de presă că la nivelul autorităților americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican și democrat), sau al personalităților politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spațiul public american nu există un sprijin pentru Georgescu.

  • „Pe scurt – nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa Președintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administrații ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informația este falsă”, a transmist Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA.

Acesta a transmis mai multe explicații pentru care informația este falsă, inclusiv prin faptul că în SUA există legi care interzic „orice acțiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferență în alegeri”.

hotnews.ro

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version