Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

AMENINȚARE – Simion: ”Cine a fost de partea lui Nicușor Dan o să regrete. Cer anularea alegerilor”

Publicat cu

pe

George Simion i-a amenințat aseară pe cei care l-au votat pe președintele ales Nicușor Dan că ”o să regrete”, a cerut anularea alegerilor și susține că a recunoscut victoria contracandidatului său pentru a evita ”vărsarea de sânge”.

George Simion a cerut anularea alegerilor pierdute în fața lui Nicușor Dan și le-a transmis celor peste 6 milioane de români care l-au votat pe președintele ales al țării că vor ”regreta”.

”Cine a fost de partea contracandidatului meu o să regrete. Nu o să facem noi, dar Dumnezeu le aranjează pe toate”, a declarat George Simion.

Într-o transmisiune în direct pe rețelele sociale, Simion a anunțat că va cere anularea alegerilor exact pe baza motivelor invocate de Curtea Constituțională pentru anularea scrutinului de anul trecut.

George Simion spune că și-a recunoscut înfrângerea și victoria lui Nicușor Dan pentru a evita o ”vărsare de sânge”. ”Motivul pentru care l-am felicitat pe Nicușor Dan a fost că iubesc românii și nu îmi doresc vreodată vărsare de sânge în țara noastră, care să justifice haosul și preluare puterii de către unii”, a spus George Simion, citat de Pro TV.

Actualitate

YHP Logo