Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada septembrie – octombrie, acțiuni de control vizând modul de respectare a prevederilor legale, a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, în domeniile transporturilor rutiere, industria extractivă de suprafață și exploatare forestieră și transport tehnologic a masei lemnoase.
În domeniul transporturilor au fost efectuate un număr de 9 controale, fiind identificate 5 neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate și au fost aplicare 5 sancțiuni contravenționale sub forma avertismentului.
În domeniul industriei extractive de suprafață – cariere și balastiere, au fost realizate un număr de 15 controale și au fost identificate un număr de 9 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate. Au fost dispuse 19 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi în sumă de 8.500 lei și a fost dispusă măsura opririi din funcțiune pentru două echipamente de muncă. Dintre deficiențele constatate amintim: lipsa de protectori la echipamentele muncă, lipsa legăturilor sau verificare a legăturilor la centurile de împământare, instruiri insuficiente, etc.
În domeniul exploatării în parchete forestiere și transportul tehnologic a masei lemnoase, au fost realizate un număr de 19 controale, fiind identificate un număr de 32 de neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate. Au fost aplicate un număr de 32 de sancțiuni din care 3 amenzi în valoare totală de 15.000 lei și a fost dispusă oprirea din funcțiune a 7 echipamente de muncă. Cele mai frecvente deficiențe constate în acest domeniu sunt: lipsa autorizației ISCIR la macaraua de pe autoplatforma de transport bușteni, neutilizarea echipamentelor individuale de protecție, nu este realizată delimitarea locurilor periculoase și dificile de exploatat, etc.