Menținerea unui nivel mai redus al aversiunii față de risc, în condițiile existenței unui status quo în conflictul dintre Israel și Iran, a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro.
Cursul euro a scăzut de la 4,9764 la 4,9758 lei. A fost a patra ședință în care tranzacțiile din piața locală se efectuau în culoarul 4,975 – 4,977 lei.
Până la jumătatea lunii viitoare, când se va desfășura ședința de politică monetară, indicii ROBOR s-au oprit deasupra pragului de 6%, care reprezintă dobânda pentru facilitatea de depozit cu care BNR remunerează banii plasați de băncile comerciale.
În acest context, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 se situează până la sfârșitul lunii iunie la 5,90%/an.
Diminuarea pariurilor pe o decizie a Rezervei Federale americane de a reduce ratele dobânzii de referință, care se află în prezent la 5,25 – 5,50%, și majorarea celor puse pe o scădere în a dobânzilor din zona euro și Marea Britanie, s-a reflectat în tranzacționarea monedei unice în culoarul 1,0644 – 1,0671 dolari, în ușoară depreciere față de vineri seară. În piața locală, media monedei americane a crescut de la 4,6687 la 4,6712 lei.
Moneda elvețiană a pierdut teren față de cea europeană, astfel că media ei a scăzut de la 5,1404 la 5,1247 lei. Cea mai importantă depreciere a avut-o lira sterlină, cursul alunecând de la 5,8125 la 5,7677 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut luni la 354,4765 lei, consecință a scăderii metalului galben la 2.336,40 – 2.372,50 dolari/uncie.
Cursul monedelor din regiune s-a apreciat la 394,83 forinți/euro, respectiv 4,3203 zloți/euro.
După operațiunea de înjumătățire a recompenselor primite de „minerii” de bitcoin, de la sfârșitul săptămânii trecute, criptomoneda a crescut la începutul acestei săptămâni la 64.545 – 66.511 dolari. Ethereum a profitat de optimismul din piață și urcat la 3.131 – 3.236 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00