ACTUALITATE

Angajați ai Gărzii Forestiere, cercetați pentru fapte de corupție

Publicat cu

pe

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore față de un inculpat, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale). Tot în acest dosar, procurorii au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30 octombrie 2024 și față de alți 4 inculpați, și anume consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale).

„În fapt, în perioada martie – octombrie 2024, primii patru inculpați, respectiv octombrie – noiembrie 2022 ultimul inculpat, în calitate de angajați ai Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins și ar fi primit de la mai mulți agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, precum și de la alți funcționari silvici care își desfășoară activitatea în raza de competență teritorială a acestei instituții, spre exemplu pădurari, ingineri silvici, etc., sume de bani cuprinse între 300 de lei și 5.000 de lei și alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu vizând verificarea și controlul modului în care este respectată legislația privind regimul silvic, în scopul protejării activității acestora.

În mod concret, sumele sau bunurile ar fi fost solicitate de inculpați pentru ca aceștia să nu ia măsurile legale de sancționare contravențională pentru abaterile săvârșite de agenți economici sau pentru a lua măsuri legale mai blânde. De asemenea, sumele de bani sau bunurile cerute cu titlu de mită vizau și soluționarea favorabilă și cu celeritate a unor cereri a căror soluționare se află în competența Gărzii Forestiere Suceava (spre exemplu, de anulare a unor avize de însoțire emise neconform, în vederea reechilibrării stocului scriptic de material lemnos, de soluționare favorabilă a unor cereri de prelungire a termenului de emitere a unor avize de însoțire, formulate de către reprezentanții ocoalelor silvice unde funcționarii silvici vizați își desfășoară activitatea), de soluționare favorabilă a unor petiții prin care sunt sesizate nereguli cu privire la activitatea desfășurată de acești agenți economici/funcționari silvici etc”, anunță procurorii anticorupție.

Cu precizarea că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version