Învățarea unei limbi străine aduce multe beneficii nu doar pe plan personal, dar mai ales în formarea profesională deschizând noi orizonturi. Se împlinesc 10 ani de când atestatele DSD de limba germană (Deutsches Sprachdiplom) au fost acreditate în Baia Mare pentru Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” , Colegiul Național “Mihai Eminescu”, precum si pentru Școala Gimnazială “Dr. Victor Babeș”.
La evenimentul de aniversare organizat la CN “Gheorghe Sincai” au participat actuali și foști reprezentanți ai DSD din România și Germania, reprezentanți ai Forumului Democrat German din Maramureș, cadre didactice de limba germană implicate în acest sens , numeroși foști absolvenți, precum și actuali elevi, viitori candidați pentru obținerea atestatului DSD.
Cu această ocazie a fost prezentat un program cultural în limba germană realizat cu participarea elevilor ( o scenetă , un dans tradițional german, un cântec despre DSD premiat cu locul 2 la nivel național, precum și un flashmob). O surpriză plăcută și emoționantă au fost cuvintele de mulțumire a foștilor elevi, atât prin prezența lor fizică în sală cât și prin înregistrări video. Cu multă emoție au evocat amintiri, dar mai ales au expus din experiența lor personală avantajele pe care le-au avut prin faptul că au ales să studieze limba germană lucru care i-a propulsat în plan profesional, ajungând să ocupe poziții importante în mari companii din România sau din Germania, Austria și Elveția. La finalul evenimentului au fost înmânate atestatele DSD II (B2/C1) elevilor din Șincai și Eminescu.
O dovadă clară și care ne întărește speranța că învățământul în limba germană din Baia Mare are viitor!
Informații furnizate de Simona Ciorpan.