IMPORTANT

ANIVERSARE – Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, 105 ani de la înființare

Publicat cu

pe

Colegiului Național „Dragoș-Vodă” (CNDV) Sighetu Marmației, unitate de învățământ de prestigiu la nivel național, împlinește joi, 10 octombrie, 105 ani de la înființare. Cu această ocazie vor fi organizate o serie de manifestări care vor marca evenimentul.

Cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înființarea Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, avem plăcerea de a vă invita să sărbătorim împreună această aniversare deosebită. Evenimentul va avea loc joi, 10 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, în Sala Festivă a colegiului.
Vom retrăi împreună momente importante din istoria școlii noastre, vom recunoaște meritele profesorilor și elevilor care au contribuit la prestigiul colegiului și vom celebra tradiția educației de calitate care ne definește, transmit reprezentanții CNDV Sighetu Marmației.

Istoric (Wikipedia)

Mănăstirea Piariștilor din Sighetu Marmației a deschis primul gimnaziu în anul 1721, acreditat ca gimnaziu regal în data de 5 octombrie 1737.[2] Ordinul Piarist a construit între anii 1911-1912 actuala clădire, situată în capătul parcului bisericii romano-catolice, la intersecția străzilor Jókai Mór și Școlii. În anul 1920 guvernul condus de Alexandru Averescu a desființat Liceul Piarist, iar în clădire a instalat Liceul „Dragoș Vodă”.[3]

Începând cu 19 noiembrie 1944 liceul a fost unit cu liceul de fete „Domnița Ileana” și a funcționat ca liceu mixt. Din anul 1950 titulatura instituției a fost Liceul Mixt „Filimon Sârbu”.

În anul școlar 1960/1961 Liceul Mixt „Filimon Sârbu” a fost unit cu Școala Medie Nr. 3 (Liceul Maghiar) și cu Școala Medie Nr. 4 (Liceul Ucrainean), devenind Școala Medie Nr. 1 „Filimon Sârbu”, cu predare în română, maghiară și ucraineană.

În anii 1970 liceul a revenit la titulatura interbelică. După 1990 secția ucraineană a devenit liceu de sine stătător (Liceul Taras Șevcenko din Sighet).

Elevi reprezentativi

Simon Hollósy (1857-1918), pictor
Laurențiu Bran (1865-1942), preot, primul traducător român al poeziilor lui Mihai Eminescu
Mihai Pop (1907-2000), etnolog
Teodor Oniga (n. 1917), inginer, inițiatorul școlii de cibernetică din Brazilia
István Bocskay (n. 1928), medic stomatolog, decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Târgu Mureș
Alexandru Ivasiuc (1933-1977), scriitor
György Jakubinyi (n. 1946), arhiepiscop

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version