Connect with us
Descarcă aplicația

Fotbal

ANUL VIITOR – Paul Batin (CS Minaur) își va organiza un meci de retragere

Publicat cu

pe

Sezonul acesta va fi, foarte probabil, ultimul din cariera fotbalistului băimărean Paul Batin (37 ani). Atacantul echipei CS Minaur ia foarte serios în calcul decizia de a pune ghetele în cui la finalul actualului campionat al Ligii 3.

„În principiu mă gândesc la retragere. N-aș vrea să fie nimeni în pielea mea, să pună ghetele în cui după o carieră de 25 de ani și să nu mai facă zilnic ceea ce îi place cel mai mult. În proporție de 80% asta se va întâmpla. Ușor vin din spate tinerii, care sunt mai proaspeți”, a declarat Paul Batin.

După ce va spune adio fotbalului, Paul Batin își va organiza un meci de retragere pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare.

„M-am gândit la un meci de retragere și acesta va fi anul viitor, pentru că anul acesta este prea devreme și vreau să pregătesc evenimentul din timp. Vreau să-mi chem foștii colegi și prietenii și vreau ca acest meci să fie ca și o sărbătoare”, a precizat Paul Batin.

Paul Batin are 174 de meciuri jucate în Liga 1, în care a marcat 39 de goluri. Format de FC Baia Mare, Paul Batin a mai evoluat de-a lungul carierei în România la CFR Cluj, UTA, Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, FC Botoșani, Dinamo sau Concordia Chiajna, dar și la ACSF Recea, Progresul Șomcuta Mare, Metalul Buzău și Victoria Carei. În străinătate a jucat la Miedź Legnica (Polonia) și Doxa Katokopia (Cipru).

Marius CÎMPIAN

foto Facebook CS Minaur Fotbal

Actualitate

YHP Logo