ACTUALITATE

Apare Cardul pentru Tineret. Cum ai putea să-l obții

Publicat cu

pe

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse scoate în spațiul public un proiect care vizează implementarea unui program care să ajute tinerii. Din Nota de Fundamentare la acest proiect de lege aflăm că „prin implementarea Programului Cardul pentru Tineret, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse asigură tinerilor un acces îmbunătățit la discount-uri și reduceri în domenii de interes ale acestora, precum educație, cultură, sănătate, sport, mobilitate și agrement”.

„Programul Cardul pentru Tineret are ca scop dezvoltarea activă din punct de vedere social, educațional, cultural, profesional și economic a tinerilor. Cardul pentru Tineret va fi un instrument ce va încuraja mobilitatea culturală a tinerilor. Posesorii Cardului pentru Tineret vor avea posibilitatea să călătorească mai ușor in România, beneficiind de acces la o vastă rețea de reduceri la intrări la obiective turistice, servicii de cazare și de transport. Cardul pentru Tineret va fi un instrument ce va ajuta la dezvoltarea profesională și personală a tinerilor posesori. Pe lângă beneficiile comerciale (precum reduceri), în cadrul Programului Cardul pentru Tineret vor fi oferite reduceri la cursuri, seminarii și alte forme de pregătire menite să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor.

Cardul pentru Tineret va deveni un instrument social de integrare, din această comunitate vor putea face parte toți tinerii din România cu vârsta 14-35 ani care iși doresc acest lucru, indiferent de poziția socială, etnie, opțiuni politice sau de mediul în care trăiesc”, precizează Ministerul amintit.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version