Connect with us

IMPORTANT

APARIȚIE EDITORIALĂ – Manualul de istorie a Maramureșului, distribuit în toate colegiile și liceele din județ

Publicat cu

pe

Manualul de istorie a Maramureșului, pus la dispoziția liceenilor,încheie ciclul de activități gândite și realizate în cadrul proiectului cultural-educativ „Din istoria Maramureșului”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș, în anul școlar 2020-2021, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.

„Proiectul „Din istoriaMaramureșului” a prins contur pornind de la două premise fundamentale. Pe de o parte, este vorba despre dorința profesorilor de istorie din județ de a-i stimula pe elevi să cunoască istoria locală, de a-i învăţa să preţuiască eforturile generaţiilor trecute, de a cunoaște importanţa documentelor istorice, iar pe de altă parte, de a-i implica în mod direct în realizarea de produse istorice, de a-și forma și consolida deprinderi de muncă intelectuală și prin studiul istoriei locale, punând astfel accentul pe caracterul aplicativ al istoriei.

Lecțiile propuse sunt structurate astfel: termeni-cheie, prezentarea conținutului propriu-zis de idei și cele mai importante contribuții cu privire la tema propusă, numeroase fotografii, surse istorice, hărți, dicționare și studii de caz, care îi ajută pe elevi în formarea și dezvoltarea competențelor prevăzute de programa școlară, aplicații gândite atât pentru fixarea principalelor achiziții ale lecțiilor, cât și pentru evaluare și autoevaluare. Activitățile de învățare de la sfârșitul lecțiilor vizează capacitatea elevilor de a investiga, selecta, analiza și sintetiza informațiile istorice, de a stabili conexiuni între evenimente și personalități, de a participa la proiecte individuale și/sau de echipă; ele au un rol orientativ și vor fi adaptate de profesor în funcție de particularitățile grupului de elevi”, precizează reprezentanții ISJ Maramureș.

Manualul, avizat M.E., va fi distribuit în toate colegiile și liceele din județ, în biblioteci și centrele de documentare și informare.

 

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate