ADMINISTRATIE

AQUA PARK ÎN BAIA MARE – O nouă decizie a Primăriei

Publicat cu

pe

Primăria Baia Mare a lansat licitația pentru proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări a complexului de agrement acvatic ”Câmpul Tineretului”.

Până aici toate bune, însă momentan nu există finanțarea necesară, astfel că ”prezentul contract se încheie sub condiție suspensivă, adică acesta va produce efecte între părți numai dacă autoritatea contractantă va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație.

Perioada pe parcursul careia se aplica clauza suspensiva este de 12 luni de la semnarea contractului. Ordinul de începere se poate emite în termen de maxim 12 luni sub sancțiunea rezilierii prezentului contract. În cazul neîndeplinirii conditiei suspensive, în termenul prevăzut de maxim 12 luni, respectiv în cazul în care autoritatea contractantă nu va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție (contract de finanțare/buget local/buget de stat/alte surse de finanțare), indiferent de motive, prezentul contract se desfiinteaza cu efect retroactiv din chiar momentul incheierii acestuia, cu toate consecintele juridice ce decurg din aceasta situatie, iar autoritatea contractantă nu va fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu”.

Valoarea contractului se ridică la o sumă uriașă – 112.338.061,61 lei. Rămâne de văzut dacă acest aqua park, de care Baia Mare are nevoie, va deveni realitate sau vom rămâne doar cu pozele.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version