Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului V.B.P. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor asupra unui membru de familie, violenţă în familie şi ameninţare.
La data de 23.10.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere care a fost admisă.
„Din probele administrate rezultă că, inculpatul V.B.P., în data de 13.10.2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în imobilul de domiciliu, pe fondul unei discuţii contradictorii, a atacat-o pe persoana vătămată V. C., care este fratele său, cu un cuţit de bucătărie cu mâner din lemn şi lama de aproximativ 15 centimetri, încercând astfel să îi suprime viaţa.
În aceleaşi împrejurări, inculpatul V.B.P. le-a lovit cu cuţitul pe persoanele vătămate B.L., V.L şi B.D., care au intervenit în apărarea persoanei vătămate V.C., persoanele vătămate suferind vătămări corporale, pentru vindecarea cărora au avut nevoie de zile de îngrijiri medicale.
Totodată, inculpatul V.B.P. i-a adresat persoanei vătămate V.C. ameninţări cu moartea.
Precizăm că toate activităţile procedurale desfăşurate până în prezent nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, procuror Mociran Adela – Dorina.