ACTUALITATE

ARESTAT PREVENTIV – Un maramureșean a dat o spargere la un local

Publicat cu

pe

Ieri, 23 octombrie, polițiștii din Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut pentru 24 de ore, un tânăr din municipiu. Acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestarea sa preventivă. Sigheteanul este bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

„Astfel, la data de 18 iulie a.c., la ora 03.00, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție într-un local public din municipiul Sighetu Marmației. Polițiștii l-au depistat cu promptitudine, în urma intervenției, găsind asupra sa 6.000 de lei pe care i-ar fi sustras din imobil. Față de cel în cauză a fost dispusă măsura internării la o unitate medicală în vederea efectuării unei expertize medicale de specialitate, iar polițiștii au continuat cercetările pentru documentarea întregii sale activități infracționale”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

În baza probatoriului administrat, ieri a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore. Tânărul a fost prezentat Judecătoriei Sighetu Marmației, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioada de 30 de zile.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version